ai fost copac acum ești buturugă.
Vrei să mă scol eu însumi din genunchi
să-ți fiu coroană verde, să-ți fiu trunchi?
S-așez cu vârful degetelor mele
pe-aceleași bolți de fum aceleași stele?
Eu, cel bolnav de bine și de rău,
vrei să mă-nalț aici în locul Tău.
Nu, Doamne! Sunt prea mândru ca s-accept
destinul Tău: să cântăresc ce-i drept
și ce e strâmb- nimica nu mă-mbie.
Ursita creaturii-i să-L învie
pe Creator. Ca un ocnaș în zeghe
ce-așteaptă grațierea, stau de veghe
lângă bușteanul Tău cu cioturi tari
până-mi vor crește, Doamne, noi lăstari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează