Ochii tăi, iubito, ce noroc,
la un miez de noapte să-i invoc,
mi se par adesea
ca-ntr-un vechi oraș ciudat,
care nici n-a existat,
într-o noapte i-am visat...
Ochii tăi, iubito, cum mă dor,
când departe sunt de cerul lor,
la fereastra ninge floare de cireș amar
și în nopți fără hotar,
amintiri de felinar...
Ochii tăi iubiți, ce nenoroc
dacă nu i-aș fi văzut deloc,
s-ar fi dus și vara risipind privighetori
și s-ar fi făcut ninsori,
roua ochilor de flori,
și de vânt mi-e teama uneori
să nu sufle în lumina lor...
Ochii tăi, iubito, mi-au lăsat
cerul peste suflet descuiat,
dar sărut zăpada
maicii tale ce ți-a dat
ochi așa cum n-am visat
că pot fï cu-adevarat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează