Acum, dragoste, dragostea mea
nu mai e tânără şi nouă.Tu eşti mâhnită că mătura lunii
îmi scutură peste poeme rouă.
Întristându-te şi bucurându-te în faţa stelei
ce-ţi cade pe sprâncenele subţiri
ți-ai dăruit inima izbei,
inima ta cu trandafiri.
Cel așteptat cu tremur în noapte
a trecut înainte şi nu s-a oprit
cheile tale cu suflătoare şoapte
cui le-ai dăruit?
Raiul n-ai să-l vezi prin fereastră
și n-o să cânți mereu despre soare.
Moara pe deal îşi zbate aripile
dar pământul n-o lasă să zboare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează