Aud ecoul vremii de parcă merg spre mări
și tot așa de parcă vin mările spre mine, -
aud tăcerea vremii de parcă intru-n zări
și tot așa de parcă vin zări să mă încline.
Întoarcerea-mi rotundă din țipăt spre tăceri
e ca plecarea lavei spre piatra din vezuvii,
când numai fața pietrei se-ntoarce către ieri,
când numai fața mării se-ntoarce către fluvii.
Câteodată luna e ca un soare sterp,
câteodată tera, e ca o luna mare.
În mine strigă timpul. În mine spații fierb.
Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează