Tinerii vârcolaci, atleții,
mi-au ronțăit pereții.
Odaia mea se plimbă prin infinit
lucitoare ca un soare la zenit.
Din când în când vine o fată
într-o rochie cu trenă, cam demodată.
Geniul odăii îmi spune: „e o stea:
vezi, poartă-te frumos cu ea“.
Câte-un miracol bate la ușă.
Eu îi șoptesc: „Plurabella, păpușă!“
Ca un domn mă port, îi ofer cafea.
Nici camera lorzilor nu strălucește
cum strălucește camera mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează