Singură-ntr-o casă veche de la munte
numai prin odăile pustii
încuiate seara să nu intre nimeni
Mai aud cum umblă uneori stafii.
Scârțâie podeaua pe care-au călcat
scârțâie şi patul şi dulapul
și pereţii şubrezi prin care m-ascultă
scârțâie şi inima şi capul
Meu în care intră una după alta
înapoi când nu se mai arată
nici un loc în care să nu-mi fie frică
totul scârțâie ca niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează