De veacuri ştiu că sunt cu rădăcina
înfipt adânc în Iaşul legendar,
și ca un ultim epigon vlăstar,
mai stărui încă să-i respir lumina.
Socola şi Galata, Nicolina,
Copou şi Sărărie, Păcurar
ani mulţi cu pas lunatic de hoinar
la braţul Muzei le-am umblat grădina.
Orașul ca și mine azi e-apus;
prieteni, rude, cunoscuți s-au dus
să-și doarmă somnul liniștei depline...
Și tot e stricăciune și noroi...
și singur rătăcesc printre ruine
ca un străin, întârziat strigoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează