Taina crucii - Carmen Caragiu

Nouă ani am împlinit

De când la cer m-am suit.

Mâine-n zori e ziua mea,

Ziua Crucii, Ziua mea!

Amintirile mi-s vii

Ca și cum azi ieri ar fi.

M-am trezit brusc fără tine

Cu-o durere peste fire,

Lângă frățiorii mei,

Îngropați de vii și ei...

Și atunci am înțeles

Că am drumuri lungi de mers!...

Am trecut prin mare fum,

Însă am ieșit la drum,

Licărea o luminiță

Și din ceață o portiță.

Încet, încet am pășit,

Lângă uluci m-am oprit.

M-așteptam ca tu să ieși

Și în brațe să mă-nfeși.

Amândoi am fost făcuți

Să te-ascult și să m-asculți,

Să mă strângi la pieptul tău

Și puteri să-mi dai la greu.

Dar în locul tău era

Cu totul altcineva.

Poate-o zână, ori un duh

Plutind moale-n văzduh.

M-a privit, mult m-a privit

Și ochii i-au strălucit!

Și mi-a zis că-s fericit,

Fiindcă-n viață-am fost iubit.

Că am amintiri frumoase,

Că din vise se fac case,

Se fac case și castele,

Dacă visele nu-s rele...

Se fac flori pe potecuțe

Și covoare sub tălpuțe,

Și vițe cu strugurei

Și grădini cu porumbei...

Toate cresc, fiindcă-s udate

De lacrimi adevărate,

Lacrimi care izvorăsc

Din ochii ce mă iubesc!

Cât ai plâns, măicuța mea,

Rănită-mi fu inima,

Dar din lacrimile tale

Răsărit-au flori în cale.

În grădina Raiului

Șade Floarea Darului,

Darul este-al Dorului

Din inima omului.

Floare ’naltă și pestriță,

Rourată în guriță,

Ca o cupă strânge-n ea

Toată amintirea ta.

Ea se varsă peste mine

Precum mirul din vechime,

Îmi dă binecuvântare

Pe a mântuirii cale.

Sunt copii ce nu au mamă,

Unii, ce trăiesc o seară,

Și-apoi mor nebotezați

Ca gunoaiele-aruncați.

Se zbat alții în coșmare,

Fără cap, fără picioare,

Dar cu aripile-ntinse

Căutând scăpare-n vise.

Nici în vise n-au scăpare,

Fiindcă locul e strâmt tare,

N-au pe urma lor o mamă

Să îi caute de rană.

Nimeni, nimeni nu îi plânge,

Apa-n calea lor nu curge,

Locul e bătut, uscat,

Și aerul înghețat.

Dar în cer a apărut

Un izvor micuț și sfânt,

E izvorul miluirii

Revărsat asupra firii.

Din el apă iau în cioc

Și-o presar din loc în loc,

Fiecare picătură

Se prelinge într-o gură,

Ca o sfântă-mpărtășire

Împarte tămăduire.

Mila e putere mare,

Scoală morții în picioare!...

Toți ologii și toți șchiopii,

Toți răniții și toți orbii

Început-au să clipească

Și lumina s-o zărească.

Vrăbiuța Iacint

Către Viață s-a pornit,

Să plece cu Andișor

Spre tărâmul viilor.

A plecat cu el odată,

De-o putere aruncată

Pe treptele casei lui,

Casa Împăratului.

Și în noaptea cea mai tristă,

Cum la piept stă o batistă,

Ea la pieptul lui a stat

Și dulceață a gustat.

Scumpul nostru Andișor

A plecat cu-un puișor,

A plecat ca o măicuță

Cu copilul mic la țâță...

Împreună puși în ramă

Ei vor sta, ca-ntr-o Icoană:

Iacint și Andișor,

O măicuță, un odor.

Andișor cu-un pui la piept

Este chipul celui drept:

Chipul veșnic de măicuță

Care de păcat ne cruță.

Maica Domnului i-a dat

Ochi de untdelemn curat,

Pus la candelă să ardă

Cu flacără minunată.

Și acum îl vezi în cer

Tot cu pruncul după el,

Copilaș cu pruncu-n brațe,

Și ce mititele brațe!...

Dumnezeu îi dă putere

Și îi varsă-n suflet miere,

La El Domnul blând îi cheamă

Pe copii, cei fără teamă.

Doar ei îndrăznesc a cere

De la Tatăl mângâiere,

Ei au milă de păpuși,

De figurile de pluș,

Pentru care Învierea,

Viața vie, vor a cere,

Ca și viață pentru pietre,

Pentru cârpe și obiecte.

Sub privirea lor învie

Preaumila jucărie,

Cârpetul lui Andișor

E acum un mare domn...

Se plimbă pe un peron

Cu tichie și baston,

A făcut din cârpa lui

Buricul pământului!...

Asta face Andișor:

Din trei bețe, scoate om!

Cum se-ntoarce și privește

Vede mistic și cerește.

Ochi de aur ca ai lui

Nu sunt ai pământului,

Nestematele cerești

Au sclipiri nepământești.

Dar lumina lor din cer

Vă scoboară untdelemn,

Untdelemn de bucurie

Peste oameni, peste fire.

Când Domnul fu răstignit,

Sânge-n suliță-a țâșnit,

Sânge-amestecat cu apă,

Jertfă ce pământu-adapă.

Mamă, și la moartea mea,

Din mine țâșni ceva,

De la mine către tine

Am trimis o miluire.

Bucurie întreită,

Treime neprihănită:

Gabi, Andi și Gaga,

Darul meu, la mila ta.

Crucea, iată, a vărsat

Flori dalbe și mir curat.

Lemnul sterp a înflorit,

Pom de Rai a răsărit!

Cruce sfântă, te-am iubit!...

(De la Dani, care a fost ucis în perioada gripei aviare, deși nu a fost contaminat de aceasta!)