Powered By Blogger

16 apr. 2025

Poftire și dăruire II - Carmen Caragiu


(lui Gabi cocoșelul)


În această seară văd

O mulțime de norod,

Toți fug în  bucătărie

Și vin din bucătărie.


Două mame plus copii

Sus pe masă-și țin ochii.

Am văzut eu că e rost

De un hap, că nu sunt prost.


Când se pregătesc de masă

Toți aleargă și se-ndeasă,

Se aud împușcături,

Tropăit de pași și guri.


Una, Carmen, mai ales

Să-i dau una îmi dă ghes,

Ca un vânt sălbatic trece

Seceră pe unde merge.


E grăbită rău de tot

Să dea iama în compot,

E rapidă în mișcări,

Are-n cap numai jumări.


Când se-apucă de prăjit

Să te ții, ce zăngănit,

Din baie-n bucătărie

Aleargă o herghelie.


Și când au ajuns, în fine,

Să se-nfrupte din piftie,

Eu atuncea mă dau jos,

Merg încet după miros.


Una stă tot în picioare

Și înfulecă gogoane,

N-au decât un scaun rupt

Găurit și fără fund.


L-au cârpit cum au putut,

Să-l repare n-au putut.

I-au proptit în fund o carte

Cu coperți ce-s cartonate.


Când i-oi da un șut în fund,

Îl fac placă la pământ!

Stă-n picioare și fudul

Deși n-are cârpă-n cur.


Așa scaun cărcălit

Nici că am mai pomenit!

Din loc nici că se clintește,

La nimic nu folosește.


Mămica e bună tare,

Mă servește cu gogoane,

Bucățele înmuiate

În iaurt, bine-mbibate...


Apoi, mă ademenește

C-un cartof, dar eu vreau pește!

Miroase a peștișor,

Uite-l colo, că nu-s chior!


L-am văzut, pe nasul meu,

Îmi miroase a „șalău”.

Nu-i șalău? O fi vreun crap,

Prăjit ori ciorbă de cap.


Paradisul pe pământ:

Să ai pește și iaurt,

Și nițică varză acră,

Așa, viața îmi e dragă.


De-o mai fi și-un firicel

De salată, pătrunjel,

Între bunătăți de soi,

Să tot zicem: „Câți ca noi?”


Astăzi s-au gătit sarmale

Mari ca niște burtahale.

Cu ele s-a îndopat

Carmen, ca un elefant.


Însă eu le-am numărat,

Las’ că nu s-au terminat.

Știu precis c-au mai rămas,

Mâine mă ocup de caz.


Mă scol dis-de-dimineață,

Și la coadă, la cratiță,

La cratița cu sarmale

Mă așez, ce mama mare!...


Cu număr de-nregistrare

Îmi cer dreptul la sarmale,

Că de mai atârn așa

N-o să ling nici cratița.


Noaptea asta-i cea mai grea,

Dac’-adorm, Carmen, hopa,

Hopa sus din pat la noapte,

Dă iama la foi murate.


De pe-acum aud ce-o fi:

Zăngănit de farfurii

Și tropăituri ușoare,

Prostul (eu!) să nu se scoale!...


Ei, dar și când oi sări,

Lumea toată-oi îngrozi!

Va fi bătălie mare

Că la mijloc sunt sarmale!...

*

De când Gaga a plecat

Am căzut într-un păcat:

Mâncarea ce o poftesc

Nu am cui s-o dăruiesc.


De când ea nu-i lângă mine

Poftesc totul pentru mine.

În poftiri m-am îmbrăcat

Cred că m-am senilizat!


Așa, câte-o bucățică

Mai merge, că doar nu strică...

Mă gândesc că o s-o iau

Pentru Gaga, să i-o dau!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează