(Contrafacere după „Peneș Curcanul“)
Când am plecat de la Bârlad
Puteam p-ori cine-ntrece
Să înmulțesc, s-adun, să scad,
Din una până-n zece,
Și nu eram tocmai ușor,
Ci gros ca și un munte,
Cu bătături la un picior,
Cu cârlionț pe frunte.
Eram un Dealuspirian
De vița cea mai veche,
Purtând în mân-un geamantan
Și vată în ureche.
Poreclă de finanț mi-au dat,
Vrând să mă ia afer,
Iar eu porecla mi-am păstrat
Cu fală-n minister.
Cu un tramcal eu am pornit,
Să nu scap trenu-n gară,
Ca să salvez de deficit
Sărmana scumpă țară.
Simțeam că doxa-n capu meu
Străluce ca scânteia;
Ș-așa m-am dus cu Dumnezeu,–
M-am dus cu clasa treia.
Ori-cine mă-ntâlnea-n vagon,
Unde-mi scosesem gheata,
Credea că sunt,–după fason,–
Fecior d-ăi de bani gata,
Apoi în treacăt mă-ntreba
De merg la vre-un danț,
Eu răspundeam cu ifos: „Ba;
„Zbor să mă fac finanț!”.
”Airosu!” zicea mereu
Bărbați, copii și dame,
„Să-ți dăruiască Dumnezeu
O sută kilograme!”
Iar eu zâmbind pe sub mustăți,
Răcneam: Să n-aveți frică,
„De nu i-oi face marț pe toți
Primesc cuțu să-mi zică!”
În București peste un ceas
Intram cu bucurie,
La 'otel Grivița am tras,
Să fac economie,
Am dejunat alafurșet
Mi-aduc și-acum aminte,
Opt mititei, vin de mischet,
O fleică, trei plăcinte.
Crud e când intră-ntr-un popor
Chesatul cel năpraznic
Când la Berlin te vezi dator
La vrun banchet obraznic!
Și vai d-a țării neagră stea
Când vine prin supriză
Și schimbă totu-n tinichea
Afurisita criză!
Băieți! Aduceți un clondir
Din beci de la Nea Niță
Spre-a stinge – bând pe tibișir–
A setei mele-arșiță.
Ah; curg pe frunte-mi reci sudori
Și-mi vine chiar damblaua,
Gândind l-atâția negustori
Ce-au feștelit lacaua.
Dom Sache lipiscan angro
Din centru Capitalii
Făcea comerț foarte mișto
Dă-l pizmuiau rivalii.
D-odată însă un protest
Bătu-mi-l-ar pustia –
Sosi, și comersantu-onest
Închise prăvălia.
Rasol & Comp. din Tirchilești
Era birtaș subțire;
Mânca bucate clocoești,
Curate chilipire.
Dar într-o zi Costel, student
Ce-n veci nu e sătul,
Îi dete-un brânci spre faliment
Și-i trase-un strașnic chiul.
Iar cârciumarii Vlad și Bran
Făceau vin din surcele
Și-n colț pe stânga-n Popa Nan
Vindeau chiar și mezele.
Și 'eri, îi văd pe amândoi
Cu mutre disperate
Alăturea c-un moviloi
De poliți protestate.
...Veni momentul important
Ca să dau piept cu criza,
Să fac bugetu, să-i prezant,
Să-mi pui pe dânsu viza.
Dar Sturdza-mi zise atunci răstit
Și fioros ca pașa:
„Te-ntreb finanțe iscusit
Pe unde scoți cămașa?”
Iar eu, la datorie fix,
M-apuc să fac bugetu,
Și-un-d-artmetica-mi dă chix
Mai mă-nvăța Haretu.
Alelei, Doamne, cum munceam,
Ca un țăran la sapă,
Și cum picioarele-mi țineam
Într-un lighean cu apă!
Iată-l sfârșit! Încă un pas!
Ura! ‘nainte, ura!...
Dar stau d-odată, fără glas:
Mă doare bătătura!
Gazetele-mi trag un zavrac
Și Tarascon mi-a oful...
Vai, cu bugetu ce-o să fac?
Mă strânge rău pantoful...
Dom Sturdza vede ce-am pățit,
Și-mi ia din mâini bugetul;
Cu foarfecele-i ascuțit
Începe meremetul.
Pe lefuri, pe material,
S-azvârle cu urgie;
Și taie, taie, momental,
Mai rău ca-n căsăpie.
„Valeu! valeu! micii slujbași
Răcnesc, împușcând francu,
Noi le răspundem dârji: „Ei ași!”
Și-i retezăm cu teancu,
Ura! Bugetu-i terminat
Trăiască menesteru!
În clubu-a — giorno luminat
Ne cântă Pompieru.
Dar din banchet când m-am trezit,
Umflat grozav la rânză
Văd că bugetul cel vestit
Nu face nici o brânză.
Ah, dar-ar Domnul ca să-mi tai
Cumplita-mi bătătură,
Să fac buget și mai dihai,
Că nu-s cu deștu-n gură!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează