Powered By Blogger

24 apr. 2025

Dom' Paladu Finanțu - George Ranetti


(Contrafacere după „Peneș Curcanul“)


Când am plecat de la Bârlad

Puteam p-ori cine-ntrece

Să înmulțesc, s-adun, să scad,

Din una până-n zece,

Și nu eram tocmai ușor,

Ci gros ca și un munte,

Cu bătături la un picior,

Cu cârlionț pe frunte.


Eram un Dealuspirian

De vița cea mai veche,

Purtând în mân-un geamantan

Și vată în ureche.

Poreclă de finanț mi-au dat,

Vrând să mă ia afer,

Iar eu porecla mi-am păstrat

Cu fală-n minister.


Cu un tramcal eu am pornit,

Să nu scap trenu-n gară,

Ca să salvez de deficit

Sărmana scumpă țară.

Simțeam că doxa-n capu meu

Străluce ca scânteia;

Ș-așa m-am dus cu Dumnezeu,–

M-am dus cu clasa treia.


Ori-cine mă-ntâlnea-n vagon,

Unde-mi scosesem gheata,

Credea că sunt,–după fason,–

Fecior d-ăi de bani gata,

Apoi în treacăt mă-ntreba

De merg la vre-un danț,

Eu răspundeam cu ifos: „Ba;

„Zbor să mă fac finanț!”.


”Airosu!” zicea mereu

Bărbați, copii și dame,

„Să-ți dăruiască Dumnezeu

O sută kilograme!”

Iar eu zâmbind pe sub mustăți,

Răcneam: Să n-aveți frică,

„De nu i-oi face marț pe toți

Primesc cuțu să-mi zică!”


În București peste un ceas

Intram cu bucurie,

La 'otel Grivița am tras,

Să fac economie,

Am dejunat alafurșet

Mi-aduc și-acum aminte,

Opt mititei, vin de mischet,

O fleică, trei plăcinte.


Crud e când intră-ntr-un popor

Chesatul cel năpraznic

Când la Berlin te vezi dator

La vrun banchet obraznic!

Și vai d-a țării neagră stea

Când vine prin supriză

Și schimbă totu-n tinichea

Afurisita criză!


Băieți! Aduceți un clondir

Din beci de la Nea Niță

Spre-a stinge – bând pe tibișir–

A setei mele-arșiță.

Ah; curg pe frunte-mi reci sudori

Și-mi vine chiar damblaua,

Gândind l-atâția negustori

Ce-au feștelit lacaua.


Dom Sache lipiscan angro

Din centru Capitalii

Făcea comerț foarte mișto

Dă-l pizmuiau rivalii.

D-odată însă un protest

Bătu-mi-l-ar pustia –

Sosi, și comersantu-onest

Închise prăvălia.


Rasol & Comp. din Tirchilești

Era birtaș subțire;

Mânca bucate clocoești,

Curate chilipire.

Dar într-o zi Costel, student

Ce-n veci nu e sătul,

Îi dete-un brânci spre faliment

Și-i trase-un strașnic chiul.


Iar cârciumarii Vlad și Bran

Făceau vin din surcele

Și-n colț pe stânga-n Popa Nan

Vindeau chiar și mezele.

Și 'eri, îi văd pe amândoi

Cu mutre disperate

Alăturea c-un moviloi

De poliți protestate.


...Veni momentul important

Ca să dau piept cu criza,

Să fac bugetu, să-i prezant,

Să-mi pui pe dânsu viza.

Dar Sturdza-mi zise atunci răstit

Și fioros ca pașa:

„Te-ntreb finanțe iscusit

Pe unde scoți cămașa?”

Iar eu, la datorie fix,

M-apuc să fac bugetu,

Și-un-d-artmetica-mi dă chix

Mai mă-nvăța Haretu.

Alelei, Doamne, cum munceam,

Ca un țăran la sapă,

Și cum picioarele-mi țineam

Într-un lighean cu apă!

Iată-l sfârșit! Încă un pas!

Ura! ‘nainte, ura!...

Dar stau d-odată, fără glas:

Mă doare bătătura!

Gazetele-mi trag un zavrac

Și Tarascon mi-a oful...

Vai, cu bugetu ce-o să fac?

Mă strânge rău pantoful...

Dom Sturdza vede ce-am pățit,

Și-mi ia din mâini bugetul;

Cu foarfecele-i ascuțit

Începe meremetul.

Pe lefuri, pe material,

S-azvârle cu urgie;

Și taie, taie, momental,

Mai rău ca-n căsăpie.

„Valeu! valeu! micii slujbași

Răcnesc, împușcând francu,

Noi le răspundem dârji: „Ei ași!”

Și-i retezăm cu teancu,

Ura! Bugetu-i terminat

Trăiască menesteru!

În clubu-a — giorno luminat

Ne cântă Pompieru.

Dar din banchet când m-am trezit,

Umflat grozav la rânză

Văd că bugetul cel vestit

Nu face nici o brânză.

Ah, dar-ar Domnul ca să-mi tai

Cumplita-mi bătătură,

Să fac buget și mai dihai,

Că nu-s cu deștu-n gură!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează