Pe vremuri cînd mi-era urît
dormeam cu îngerul de gît
la masa lui, la masa mea,
eu mă treceam iar el trecea...
Îngerul meu unde te duci?
Anii se scutură de nuci
și lacrimile-s pînă-n plopi,
eu semăn cer, tu semeni gropi.
Hai bea un vin de mai gălbui
la crîșma necuratului
unde se rup din mucegai
femei cu capete de cai
unde-ți torni zilele-n pahar
și te privesc triști ochi de zar
unde frîngi pîinea-n geam și vezi
cum frații tăi tocmesc cirezi
cum cad părinții pe ogor
sub coasa întîmplării lor
cum vine, vai să nu mă lași,
ignatul anilor mei grași
amurg înfipt pînă-n prăsea
în pieptul meu... dar el trecea.
Din volumul "Proprietarul de poduri"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează