Dar munții unde-s? - Lucian Blaga

Din strașina curat-a veșniciei

cad clipele ca picurii de ploaie.

Ascult și sufletul își zice:

Eu am crescut hrănit de taina lumii

și drumul meu îl ține soarta-n palme,

nemărginirea sărutatu-m-a pe frunte

și-n pieptu-mi larg

credința mea o sorb puternică din soare.

Din stașina curat-a veșniciei

cad clipele ca picurii de ploaie.

Ascult și sufletul se-ntreabă:

Dar munții - unde-s? Munții,

pe care să-i mut din cale cu credința mea?

Nu-i văd,

îi vreau, îi strig și  - nu-s!