Ceva de fructe roșii, de frunza mărului,
de apă luminată.
O goană rece de aripi,
ochiul salciei asupra
grumazului tău.
Patimă fără trecut,
ce pot spune
să-mi pară bine?
Pereche nemișcată îți sunt
și nu-ți cer să te-nduri
și nu vreau să te iubesc acum.
Minunată poate fi,
dementă liniștea aceasta,
minunat gândul meu
închis în zale de sticlă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează