Soare de toamnă, soare arămiu,
pete pe creștet de codru ascunzi,
parcă s-ar întoarce iar cocorii
mai înalți în zboruri, mai profunzi.
Parcă iarba-mi încolțește-n brațe
atât de puternic te simt, și de viu.
Soare de toamnă, nostalgică sferă,
unde primăvara mi-o înscriu ?
Poate-i amăgire, poate-i presimțire
că în veșnicie anotimpul piere.
Mai privesc la geamuri fluturii zănatici
și-n cădere frunza – gest de mângâiere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează