Apariție - Mihail Sadoveanu

Tu, ce-n durerea mea prelungă ai intrat

Cum cucul intră, primăvara, în țintirime

(Și cheamă și n-aude nime) -

O, tu, lumină lină,

Hierogramă de stele,

Subt arcul tău se însenină

Pustia rătăcirii mele:

Aurora ta m-a fulgerat.

Îmi era inima de dragoste-nsetată

Ș-o așteptam ca pe-o cometă depărtată.

Bizar și strâmb mi-au hotărât sorții

O cale cătr-un alt hotar.

Am rătăcit în umbra morții

Cu alte bucurii, cu alt amar.

Și primăverile și toamnele trecură,

Au înflorit, s-au veștezit și iar au înflorit;

Iar eu n-aveam în mine decât zgură.

Și anotimpul palid mi-a sosit.

Tu, ce-n mâhnirea-mi de cenușă ai intrat,

Tu mi-ai fost scrisă-n veșnicie

Răsplată aspră și târzie.

O, cât te-am așteptat!

Nu trebuia să-mi vii decât acum,

Ca rugul meu să ardă mai intens

Și ca un Fenix să renasc din scrum

Și tragedia mea să aib-un sens.

 Când ai venit, trimisă, cătră mine,

A fost o zi ca niciodată,

Un cer de iarnă nouă și curată;

Subt sori de-argint, priveliști stranii...

Cum îngheța în juru-ne tăcerea,

Ca-n clipa unei sacre epifanii,

Te-am salutat, cântându-mi re-nvierea,

Când ai venit, iubito, cătră mine.