Țara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat poruncă să te uit,
să te șterg din minte c-un burete,
patria mea pusă la perete.
Și, ca-n anii noștri cei mai triști,
iar să mă prefac că nu exiști,
iar să mă prefac că nu pot plânge
și că alta-i ruda mea de sânge.
Țara mea de dincolo de Prut,
numai lacrima dacă-ți mai este scut,
numai dorul te mai apără de rele,
țară tristă-a Pruturilor mele.
Mi se-ngăduie și-acum, ca mai-nainte,
să bocesc cu câteva cuvinte.
Trec pe stradă, necăjit, și-mi zic:
of, mai bine mut – decât peltic!
Iar, scripturile gândite de străbuni
mi se zice c-ar fi pline de minciuni
și că viitorul meu a și trecut,
țara mea de dincolo de Prut.
Țara mea de dincolo de Prut,
am să-ncerc, daca-am să pot să uit;
și, cum scriu la carte-naintașii,
am să încerc ca să-mi iubesc vrăjmașii.
Dară dincolo de moarte, țara-a mea,
nu mă părăsi, nu mă lăsa −
când chema-mă-va la Dânsul, Dumnezeu,
te implor să spui că sunt al tău.
Țara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat poruncă să te uit.
...Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,
uite-mă pre mine Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează