Powered By Blogger

30 nov. 2024

Dorințe în amurg - Agatha Grigorescu Bacovia


O, cum aș vrea să fiu ca bradul

Ce-n somnolența din amurg,

Sfidează vremea care trece,

Și viețile care se scurg,

În lupta cea mai sângeroasă

Din veacul nostru de oțel.

Cum aș dori să fiu zefirul

Ce explorează largul zării!

Să simt lărgimile din spații

Și farmecul eliberării

Din lumea noastră tot mai strâmtă

Și tot mai greu de îndreptat!

Și cum aș vrea să fiu o rază

Ce o dezmiardă aurora

Prin răsărituri siderale

Și ondulări eterizate,

Să port triumful tuturora

Care-au putut să ilustreze

O biată scenă de carton.


O, cum aș vrea să fiu lumina,

O stea ce-nfruntă norul zării,

Să spulber tristul întuneric

Și să sfidez infumurarea

Și valul crud al nepăsării,

Dar iată noaptea-i tot mai neagră..

Și pier dorințele-n amurg.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează