După trei ani - Paul Verlaine

Am împins firava poarta-ngusta, la intrare;
Am intrat si m-am plimbat prin mica mea gradina
Ce sclipea, în zori, în blânda soarelui lumina.
Câte-o umeda scânteie-avea oricare floare.

Neschimbate-s toate. Bolta cea cu frunze rare, 
Ce umbreste scaune cu-mpletitura fina, 
Apa la cismea, cu susurarea-i cristalina
Si-un batrân cerând, soptit, eterna îndurare.

Trandafiri palpita ca-nainte; ca-nainte, 
Crini trufasi si-nalti se leagana în adiere, 
Fiecare ciocârlie-mi staruie în minte.

O revad si pe Vélleda, ce-asteapta-n tacere
Si, din haina ei de ipsos, cad bucati pe drumuri
– Albe pietricele, prin subtilele parfumuri. 

Traducerea de Aurel Oancea