Sunt obosit.
Și aș vrea să pun capul pe umărul rotund al unei femei.
Sau al unui cuvânt.
Dar nu roiesc decât silabe în jurul meu.
Seara a venit cu dugheana ei de umbre
și poate am să cumpâr de câțiva bani
o sticlă înfundată cu vin de întunerec.
Abia îmi simt picioarele mi se pare că umblu în ghete de vânt
călcând un pământ din cioburi de sticlă.
Cu greu pot duce mâna la buzunar
ca să scot o oglindă întunecată de vreme
în care mă privesc și nu văd decât o gaură înaltă în aer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează