Stau iernile pe lanuri şi’n suflete mai stau.
O lină unduire se cerne din departe.
Închizi frica de moarte cum ai închide-o’n carte
Şi vezi pe ţărmuri blonde cum îngeri albi se lau.
Şi plouă-aşa din ceruri, din creanga de petale,
Hulubii albi din basmul de-omăt, îndepărtat,
Deschidem larg ferestre de soare şi bănat
Ca să privim cum trece cu Someşul la vale.
Şi mândră frumuseţe şi anii de stejar
Şi vergile credinţei ce-atât le-am căutat…
– Cad iernile ca râuri de-omăt înfuriat,
Iar mine ape cântă lungi clopote de jar.
Revista Lanuri, Nr. 5-6-7, Anul VI, Mediaş, 1939.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează