Calul cu măsura orgoliului în fân
pe o cărare fir de păr în soare
se înalță din țărână dezlipindu-se de țărână
fulgii pământului îl ning sub copite pe azur
ca o pânză pe catargul
zilei
își înclină coama evantai pe cer
calul e femeia de apă camee
cu sânii de nouri
cu gestul real ca o gheară
în creieri
și steag în somnul decolorat al morții
insulă în dimineață, nebunie rece
ca o picătură de mercur pe covor.
Calul intră calul iese
printre arborii roditori
cu urechi de văzduh
și cercei de vrăbii
calul pornește în lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează