Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
și niciodată n-or să vie iară,
căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
o, ceas al tainei, asfinţit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează