Rândunica e plecată
după hrană pentru pui,
cuibu-i singurel sub streşini
și prin curte nimeni nu-i.
Râde sub mustăţi motanul:
- Ce noroc!... păcat să-l scap!...
iute sus!... dar, poc, o piatră
îl loveşte drept în cap.
Trist se tânguie motanul:
- Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
- Iartă-mă te rog, căci eu
Te-am lovit, şi rău îmi pare,
dar de bieţii puişori
ție cum nu ţi-a fost milă,
când săriseşi să-i omori?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează