Și moartea ta ce blând răni
răgazul meu până la moarte!
Însingurați și plumburii
ne-am îngropat în câte-o carte.
Cu-aceste șiruri fără vină
care te-alungă dintre vii
Te voi privi de pe colină
fără să vrei, fără să știi.
Și vei avea, tu, mâna stângă
întinsă, mirosind a fân,
Va ști să murmure, să plângă
poemul tău fără stăpân.
Ca printre plopi vei vrea să treci
și ca-ntr-un spasm vei vrea să scrii
Simțindu-mi degetele reci
întinse către tine, vii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează