Ce tragic timp păgân,
se-mparte ţara noastră în partide,
de când l-am omorât pe ăl bătrân,
mormântul lui nici nu se mai închide.
Am tras în el ca-n malul de pământ,
nu l-am putut în timpul vieţii frânge,
și el s-a dovedit de neînfrânt,
că nu ne-a dat nici lacrimi şi nici sânge.
Cu el am omorât-o şi pe ea,
într-un concurs fanatic de păcate,
și-atunci păcatul nostru devenea,
mai greu ca ale lor, împreunate.
Aşa puţine vorbe mai rămân,
într-o tăcere plină de rafale,
și vai!, l-am omorât pe ăl bătrân,
erori peste eroarea vieţii sale.
Se-mpleticea de parcă era beat,
și totul îi apărea confuz, departe,
prin gloanţele cu care l-am marcat,
el inspira şi aer, dar şi moarte.
Şi el ne-a fost măcar o dată baci,
și noi i-am fost măcar o dată turmă,
de ce am apăsat pe-acel trăgaci,
când moartea şi-aşa venea din urmă?
Ne trebuia şi milă şi efort,
să le putem concilia pe toate,
de ce am dorit să-nceapă cu un mort,
aceste ziduri de maternitate?
Eram români şi el era român,
a fost şi crimă, dar a fost o gafă,
de ce l-am omorât pe ăl bătrân,
cu mâini legate, împuşcat în ceafă?
Voi nu vedeţi că nu putem dormi?
Voi nu vedeţi că ţara nu mai doarme?
Din zori de seară până-n zori de zi,
strigoiul lui aleargă prin cazarme.
Îşi plânge ţara ori de cîte ori,
de drama ei se-atinge şi îl doare,
strigoi bătrân ce cântă "Trei culori",
cum face la beţie fiecare...
Acest strigoi de unde-ncepe tot,
privește dintre stele pe fereastră,
din buzele ce a vorbi nu pot,
pornește cinic libertatea noastră.
Şi totuşi într-un tragic timp păgân,
i-am încărcat cu întuneric pasul,
de ce l-am omorât pe ăl bătrân,
și nici măcar nu-i facem parastasul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează