Mă-ndrept cu tot amurgul meu către amurg
contururile lucrurilor se desfac și curg.
Aud un ornic și, fricos, tresar,
port file vechi de calendar în buzunar.
Cu grijă mă retrag la mine-n adăpost,
reîntâlnind lumina copilului care am fost.
Va trebui să recunosc, onest, că sunt bătrân
și că puține de făcut îmi mai rămân.
La subterfugii de doi bani dacă recurg,
e doar pentru-a-mi purta amurgul spre amurg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează