Din doi în doi - Adrian Păunescu

Uită dacă poţi

calea înapoi,

i-a cuprins pe toţi

răul dintre noi,

cei mai buni piloţi

mor, din doi în doi,

soațe fără soţi,

stare de război.

Adio, adio, pe frontul dintre noi,

adio, adio, e stare de război,

adio, la adio, în cel mai trist război.

Ai intrat stupid

într-un joc prostesc,

drumuri se închid,

bârfele sporesc,

vai, m-ai pus la zid,

să mă prăpădesc,

s-a făcut sordid 

darul meu ceresc.

Poate nu mai ştii

cum e pe pământ,

numai nerozii

și nimica sfânt,

punctele pe "i"

stau ca mormânt,

ochii tăi pustii,

astăzi, unde sunt?

Totuşi, cum explici

că alaltăieri,

ai plecat de-aici,

fără de poveri,

cu bagaje mici,

către nicăieri,

nici cu nimeni, nici

simulând că speri?

Doamne, cum arăţi,

tremurând mereu,

tragicul răsfăţ

a lucrat din greu,

seama, totuşi, dă-ţi,

din acest rateu,

de singurătăţi,

și al tău, şi-al meu.

Nu mă mai consum,

dar mă-ntreb, uimit,

cine eşti şi cum,

ai ajuns în mit,

cel din urmă drum,

muchia de cuţit,

și aud postum

că ne-am fi iubit.

(Versuri din volumul “Din doi în doi", 2003)