Precum ciocârlia șerpuind
în vântul voios prin tinere pajiști,
brațele-mi te știu ușoară, vino.
Vom uita aici jos, de rău și de cer,
și de sângele meu iute la război,
amintirea pașilor unei umbre
în roșeața dimineților noi.
Unde frunza nu mișcă, nici lumina,
vise, griji trecute sunt pe alte maluri,
unde s-a așternut seara,
vino, te voi duce, pe colinele aurite.
Ora-i aceeași, liberi de vârste
în pierduta aureolă
ne vom găsi așternut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează