Oare de ce se plimbă-n mintea mea
mereu acele pânze onduite?
Coroana teilor, de aur grea,
azurul apei proaspăt zămislite.
De-un somn de-o clipă, mințile-mi răpite,
și iarăși văd aievea, făr-a vrea,
grădina-n care tot pe bâjbâite
și-n nesimțire caut urma ta.
Au voi intra sub bolta preschimbată
de mâna-aceea-n paradis, vreodată,
să-mi răcoresc dezgustătorul jar?
Acolo, blândă-aș ști să fiu la rându-mi,
și pleoapele încinse închizându-mi,
mi-aș regăsi al lacrimilor dar.
traducerea de Medeleine Fortunescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează