Sunt camere de-acelea ce sunt pline
de noi, şi-n care sufletele noastre
se-mprăştie tăcute şi senine
și se deschid ca florile prin glastre
în mijlocul tăcerii lor depline.
În draperia mobilelor grele
de pulberea nostalgicelor vise,
și-n galbenul masivelor perdele
de-a pururea uşor întredeschise,
ne risipim ca nişte vechi dantele.
De-aici, al nostru suflet, când se-adună
se furişează pentru-ntâia oară
prin draperii, discret, şi se-mpreună
în leneşele nopţi de primăvară
cu strălucirea razelor de lună.
Apoi nimic; puţină poezie,
închisă-n ritmuri de epitalame,
se-mprăştie pe-a umbrei trândăvie
și caută ca, pe minore game,
să prăfuiască tot ce-a fost să fie.
Vieaţa pregetă de-a mai străbate
cu frământările-i necontenite
cavourile-acestea-anticipate,
în care ne-nvăţăm pe nesimţite
cu-a morţii veşnică banalitate.
Pictura “Interior boieresc” de Nicolae Grant
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează