A venit la umbra verdelui platan
să se scalde-n apă de izvor cu norul,
și i-a râs în unda limpede piciorul
ca-n oglindă lama unui iatagan.
Frunzele deasupra toate-au tresărit
cu gândire parcă-n ele şi-nţelesuri,
și s-au strâns în jurul ei ca nişte preşuri
pe un şes cu lanuri calde-acoperit.
A sosit o ciută-atunci în zbor
și cu botul numai spumă-nsângerată
ca un mal de carne s-a surpat deodată
în adâncul apei recelui izvor.
Ţipăt lung de spaimă caldă-a spintecat
în singurătate locul şi-ntre valuri,
depărtată-ntr-una tot mai mult de maluri,
principesa duhul călător şi-a dat.
Un emir în aur îmbrăcat şi-n fier
cu creştinii-n luptă a căzut departe,
și durerea-n doliu greu, a lui, pe moarte,
se stingea-albastrul ochilor ei cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează