4 iul. 2020
Cărbune - Nicolae Davidescu
E miezul nopții; pe-o spetează
subțire din iconostas
lumina candelei veghează
cu pacea unui melc de-atlas.
Eu singur în odaia tristă
sub stânca gândului mă-ndoi,
și gândul meu ciudat persistă
spunând că, singur eu, sunt doi;
Că unul este cel ce-n silă
înghite vin dintr-un pahar,
iar cel de-al doilea distilă
subtilul visurilor har.
Afară calda umezeală
îngrașe seva din pământ,
iar atmosfera de cerneală
se-nchide greu ca un mormânt.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează