Bunica proptea pâinea pe inimă ca o vioară;
eu nu știam cât amar ascundea dulcele-i zâmbet când mi-o dădea...
ea, de mult este umbră și tot peisajul s-a decolorat
dar prețul pâinii l-am aflat...
Gustul ei e grâu și spaimă a zilei de mâine,
câteodată e inimă culeasă din praf,
câteodată e libertate
în mâna nebunilor cocoloș de haz...
Câte fețe are o pâine!
Cea venită de la Dumnezeu
mi-ai dat-o numai tu cu mâna ta curată
și cu zâmbetul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează