Clădiri pustii s-au așezat la șir
să-și ție de urât pe seară
și parcă-s clape de clavir
când vântul bate-afară.
Și zidurile coșcovite
în nopțile fără sfârșit
gem de stafie chinuite
și plânge vântul aiurit...
Se surpă casele-n neștire,
s-aprind în pietre licurici,
pustiul cade pe iubire...
O! Veșniciile-au trecut pe-aici.
Poezie din volumul Pajiștile sufletului, 1923
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează