După terminarea claselor primare la școala de Băieți Nr. 1 din Focșani, urmează Liceul Unirea din Orașul de pe Milcov, în aceeași promoție cu Virgil Huzum și Ion Diaconescu, avându-l profesor de literatură pe eruditul I. M. Raocu, ce organizase cu elevii săi o societate literară de lectură și creație Grigore Alexandrescu.
În 1923, debutează cu placheta de versuri Pajiotile sufletului. În același an devine studentul criticului și teoreticianului literar Mihail Dragomirescu, fiind ales din primul an membru în Comitetul de conducere al Institutului de Literatură. În perioada studiilor universitare publică volumele Vremelnicii (1924), Meduza (1925), Rumeurs sans Aurores (un prim volum în franceză care apare la Focșani în 1926), Ceramica (1928). Dupã dobândirea licenței în litere și filosofie (magna cum laude), în 1929 e recomandat de Universitatea din București pentru a urma doctoratul în Statele Unite, dar renunță în favoarea lui Petru Comărnescu. Pleacă însă în Franța cu gândul de a-și lua doctoratul la Sorbona, unde frecventează cursurile lui Mario Roques și ale lui Paul Hazard. Planul îi eșuează, dar publică în 1930 primul său volum în străinătate: Sojeva ou le retour du coeur. Astfel începe el vasta acțiune de popularizare a literaturii și culturii române, dincolo de fruntierele țării. Următoarele plachete îi apar în 1941 - Aux Ordres du Destin oi Clamondé. Duce o viață zbuciumată, dar continuă să scrie și, în 1945, publică volumul Laeange à Marie.
În timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial, ia parte, ca voluntar, la Rezistența franceză, fapt pentru care, în 1947 i se acordă din oficiu cetățenia țării pe care o apărase.
Dupã mai multe peregrinări prin Franța, Anglia și Irlanda (peste tot fãcându-și cunoscută țara de origine), începând cu anul 1954 se stabilește în Belgia, devenind exponentul graiului românesc în țările francofone din vest.
În 1966, fondează o editură proprie - Soveja - unde tipărește volumul Destin roumain, voix universelle: Michel Eminesco, cuprinzând și traduceri în franceză din opera poetului.
În 1967, la Bruxelles, a fondat și a condus Institutul de Limba și Literatura Română Mihai Eminescu, Asociația Mondială a Prietenilor lui Mihai Eminescu (1969), Centrul Cultural Românesc (1975).
A revenit în patria natală de-abia în 1968, la invitația Uniunii Scriitorilor din România. Este primit sărbătorește și omagiat de toate ziarele și revistele mai importante.
Mihail (Michel) Steriade a editat, în Belgia, un Jurnal al poeților români (decembrie, 1967), unde au publicat de la debutanți până la marii creatori în viață. Poemele au fost strânse, apoi, de autor, într-o Anthologie inachevée de la poésie roumaine, Edition Soveja - 3000 Louvain. Pe un astfel de exemplar (aflat în fondul de carte rară al Bibliotecii Județeană Duiliu Zamfirescu), Steriade îi scrie fostului coleg de liceu următorul emoționant autograf: „Ție iubite Virgil Huzum - cel mai vechi prieten al meu în viață, de pe băncile Liceului “Unirea” pânã azi - tu care ani de zile, pe tărâmul cultural - literar sporești lumina orașului natal și pe aceea a micii noastre patrii - Vrancea! - îți dăruiesc acest exemplar în semn de adâncă simpatie și de înaltă prețuire, cu năzuința de a putea înfăptui în viitor împreună noi gesturi spre gloria țării noastre, Michel Steriade, maintre de conférance à l’Universit de Liége, Louvain, 20 XII ’71”.
Un autograf cât o carte de Etică... Gestul, dincolo de protocolul prieteniei, să dea de gândit intelectualilor și politicienilor, deopotrivă. Mai ales însă gazetarilor care terfelesc tot ceea ce iese în calea condeiului lor.
Mihail Steriade revine periodic în țară și la 3 august 1975 i se conferă titlul de Fiu de Onoare al satului Soveja și Membru de onoare al Societății Culturale Simion Mehedinți. Cu acest prilej, Gheorghe Bulgăr remarca următoarele: „O activitate poetică și culturală, în înțelesul cel mai înalt, de peste patru decenii, în Franța și Belgia, dar cu ecou în țările apusene de veche tradiție culturală, în numele artei literare și pentru prestigiul României, impune personalitatea poetului Mihail Steriade în câmpul literelor neolatine. Dinamica sa activitate, ca scriitor, publicist, om de știință, cu rãdăcini adânci în tradițiile și solul României, a câștigat multe simpatii și a fortificat solidarietăți morale cu toate activitățile de prestigiu prin care țara noastră se afirmă tot mai puternic în lume.”
La 24 ianuarie 1977, zi nu întâmplâtor aleasă, lansează o revistă a Centrului Cultural Românesc din Louvain - L’Indépendance Roumanie. În paralel cu aceste activități, în 1973, publică Approche d’un génie: Eminescu, în 1974 - Hommage à la Roumanie, iar în 1979, Florin Steriade, fratele sâu, tipărește la București volumul Mihail Steriade vãzut de...
În încheiere, reproducem un fragment dintr-o scrisoare trimisă în 1988 profesorului Petrache Dima: „Fiind în țară strãină și neputându-mi cumpăra un loc de odihnã veșnică (adicã temporarã), cu toată aversiunea mea față de incinerare, eu previzez în testament o astfel de ceremonie.
Acum 24 de ani, când fiul meu s-a dus cu soția în România, mi-au adus într-o cutie un kilogram de pământ din grădina noastrã din Focșani. O panglică tricolorã înnodată amintește semnul crucii.
Bulgărul din glia țării ar fi trebuit să mă însoțească în mormânt, pus pe pământul meu în sicriu. Dar cum decizia mea s-a schimbat prin vitregia soartei, nu e cu putință ca eu, românul, să zvârl în foc un pumn din glia strãmoșească.
Am început să dorm în pat cu cutiuța mea sub pernă, încât în momentul final eu tot la casa mea din Focșani să mor. Urna cu cenușa-mi va fi ușor transportabilă, împreună cu cutia. Când? De cine? Și de ce?” Cutremurãtor! Puțin prețuit de contemporani, noi care administrăm această pagină în considerăm pe Mihail Steriade un mare om de cultură, un mare poet, și un patriot cum puțini au făcut ca el pentru prestigiul și cunoașterea culturii românești în Europa, și mai ales în spațiul francofon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează