Pe culmea ’naltă, verde și pustie
de veacuri lungi stă jalnica Cetate
cu ziduri vechi și turnuri dărâmate -
de fală strânsă - tristă mărturie.
Doi plopi bătrâni cu frunze argintate
de veacuri lungi îi țin tovărășie
și-ngână-al nopții vis și feerie,
vorbind de morți uitați, din vremi uitate.
...Tu n-ai văzut, cum umblă despletită
în miez de nopți purtând pe cap cununa,
Domnița-n alb veșmânt învăluită?...
Departe-n vale miezul nopții sună
sinistru, rar, clipită de clipită.
Stau plopii muți și neclintiți în lună.
(Din vol. „Poezii”, București, „Minerva”, 1909)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează