Eu fost-am poate-n alte lumi o floare
că toamna când mor florile mă doare
și plânge trist în pieptul meu ceva:
e sufletul ce-n primăveri cânta.
Eu port şi-acum în ochi adeseori
doi picuri mari de rouă sclipitori,
de rouă sfântă, caldă-alintătoare
ce mi-au rămas de când eram o floare.
Şi mi-a rămas un dor nostalgic, sfânt.
După grădini ce nu sunt pe pământ
și-o dragoste adâncă pentru soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează