Ma uit printre zabrelele de visuri
la viață,
așa cum un copil se uită printre gratii
în soarele de dimineață
la cușca unei paseri.
Și când trudit mi-acopăr ochii
privesc atunci adânc în mine
și înțeleg menirea soartei:
cu suflet strâns în colivii de trup,
cu trupuri strânse-n colivia vieții,
ne irosim privirile cerșind
o zare fără zid și gratii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează