Ploi de toamnă, reci și dese,
din urzeală străvezie...
atmosfera tristă țese
valuri de melancolie...
Bolta cerului albastru
împânzită e de jale,
văzând iarna cea sihastră
cum pornește-acum de vale.
Bruma rece o întrece;
noaptea-ncet se furișează
și cu sărutarea-i rece
codrul îl îmbrățișează;
El gemând de aspra-i soarte,
scurge lacrimile sale,
când frunzișu-atins de moarte
pică ofilit pe cale;
Ploi de toamnă-ucigătoare
în cadență rară plângeți
și în suflet greu ne doare
când nădejdea vieții-o stingeți...
În „Prometeu”, 1934
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează