1,2.3, sau Domnișoarele de scorțișoară - Traian T. Coșovei

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                

Unu doi trei, unu doi trei, unu doi trei

Soarele murea pe-o estradă de vară
prin frunzişul vesel, de castan
pentru domnişoarele de scorţişoară
din conductele cu gaz metan...

Unu doi trei, unu doi trei, unu doi trei
Domnişoarele de scorţişoară
erau ca o adiere înşelătoare, -
ca un suspin, ca un plâns, ca o insomnie, -
ca un aer lovit de maşinile zburătoare,
ca un steag fluturând pe-un castel de hârtie
Domnişoarele de scorţişoară erau
un mare pustiu, un mare loc viran, -
dar ele mă iubeau,
dar ele mă iubeau
din conductele cu gaz metan...

Unu doi trei, unu doi trei, unu doi trei
Şi eu absurd
Şi ele absurde
(domnişoarele sunt frumoase şi surde.

Între timp treceau amintirile mele -
din toamnă spre vară, spre primăvară
încurcate în parfumurile grele
ale domnişoarelor de scorţişoară...

Unu doi trei, unu doi trei, unu doi trei
Dar eu nu exist -
dar eu am fost o impresie fugară
(nu-i nimic, îmi spun, o să mai treacă o zi,
o lună, un an, o să ajung caporal, o să ajung căpitan...
pentru domnişoarele de scorţişoară
din conductele cu gaz metan!