Metamorfozele iubirii - Charles Baudelaire

Femeia lângă mine se zvârcolea sălbatec
asemeni unui șarpe zvârlit pe un jăratec
și frământându-și sânii molatec și barbar
cu gura ei de fragă rosti dulceag și rar:

- Am buze moi și-n ele am tainică știință
de-a pierde-n orice clipă, pe-un pat, o conștiință.
Adorm orice durere pe sânii mei zglobii.
Bătrânii vin la mine cu zâmbet de copii.

Și pentru-acela care mă vede-o dată goală
sunt cer, sunt soare, lună și neliniste astrală!
În voluptăți atâta de pricepută sunt
când pe-un bărbat în brațe îl strâng și îl frământ

Sau când îmi dărui sânii să-i muște și să-i sugă,
timidă sau lascivă, puternică sau slugă,
ca-n patul care geme de-ncolăciri feline
toți îngerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!

Când din ciolane vlaga și măduva mi-a stors
iar eu cu lenevie spre dânsa m-am întors
să-i dau o sărutare de dragoste, zării
doar un burduf cu pântec umflat de murdării!

O clipa-am închis ochii cuprins de-o spaimă mare,
și când i-am deschis iarăși spre zările solare,
în locul unde monstrul, cu-o clipă mai-nainte,
stătea-mbibat de sânge, puternic și scârbos,

Văzui acum un maldăr de mucede-oseminte
scoțând din ele-un sunet scrâșnit și fioros,
un scârțâit de tablă strident, ca o morișcă
pe care vântul, iarna, în nopți pustii o mișcă.