Gurile noastre îşi vorbeau odată...
acum e ca după o-nmormântare.
Lasă-mă-n patul acesta croit pe măsura trupului meu
lângă peretele neted din care un somn pustiu izvorăşte.
Noaptea spulberă bietul spectacol.
Aşază-mi linia orizontului între gene
şi ultimul fir de speranţă scufundă-l în tăcere.
Lasă-l în pace pe greierul acesta nevăzut
- mercur tresărind în palma întunericului -
lasă-l să-şi poarte singur muzica lui
care poate opri dintr-odată arabescul amintirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează