Mai mare nu e ca rubinul
De la turbanul de Nabab,
Și e ușoară ca suspinul.
Căruța ei, cum unii zic,
E jumătate de alună,
Și caii praful cel mai mic,
Și hățuri razele de lună.
Un arțăgos și gros muscoi,
Într-o livrea catifelată,
Conduce mândrul ei convoi.
Regina șade răsturnată.
Și fie ploaie, fie vânt,
Picior peste picior se duce,
Ca fulgul cade la pământ,
Și vise-n foi de nuc aduce.
Iar când s-aude-un bâzâit
Ca de lăcustă sau albină,
Atunci se știe c-a sosit
La poartă-a viselor regină.
Ea colțul fustii-și pune-n brâu,
Să nu o calce în picioare,
În mână ia un spic de grâu
Și cu un gest de vrăjitoare:
Fecioarei se arată în vis
Ca un flăcău frumos și dulce
Și-n inimă îi lasă scris
La el cu gândul să se culce.
Flăcăului îi zice: “vezi,
Cutare după tine plânge”,
Și-n somnu-i pătimaș îl vezi
Cum perina în brațe strânge.
Și soacrelor le zice iar,
Că sunt bătute de-ai lor gineri,
Și babelor le face chiar
Ponos cu neînsurații tineri.
Și pe săraci și pe avari
De o potrivă îi muncește,
Pe unii-i face oameni mari,
Pe alții hoțu-i jefuiește.
Bătrâni aproape seculari,
Ce anii își târăsc în bețe,
În visul lor cu fete mari,
Fac pocinog ca-n tinerețe.
Iar popa vede necăjit
Cum preoteasa în chilie,
Cu dascălul afurisit,
S-a pus pe chef și veselie.
Toți muritorii ziua fac
În contra ei dușmane plângeri
Copiii singuri dorm și tac,
Căci numai ei visează îngeri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează