unde nu e nici iarnă nici primăvară
ci numai timpul în care mi-e dat să visez
mi s-a făcut dor de ţara de-afară.
Trec graniţa din nou şi mă supun
legilor ei de care nu am putut să scap
un ochi perfid suceşte pe-o parte şi pe alta
chiar şi ce i se pare că aş avea în cap.
Ofer de bună voie un vis numai al meu
știind că nu se poate să răscoleşti prin vise
ce nu-ţi sunt la-ndemână şi să nu vrei şi tu
să le mai vezi altfel decît ucise.
Iau zâmbetul complice al celui ce-l primeşte
un semn de bun venit în lumea de afară
colind un timp prin ţara de care mi-a fost dor
și mă întorc plângând în propria mea ţară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează