Destinul meu a fost cuvântul și contopirea lui în vers,
Eu nu l-am scris fiind doar sclavul pluralității-n univers,
Născut dintr-un cuvânt spre fraza fără vreun drept la un mormânt
Până în clipa-n care fraza se va-ntregi iar în cuvânt.
Destinul meu a fost cuvântul! Ori și-n ce limbă s-ar ivi,
Prin mine-și bate joc de mine, prin mine se-ntregește și
Prin mine vrea s-arate frazei că nu-i decât o consonantă,
Vocala - uneori - de știrbă și existență delirantă.
Îngenunchez să-i simt aroma și blestem când se ascunde-n mine,
Ba într-o limbă, ba-ntr-o alta, ba-ntr-o metaforă, ba-n rime,
Jucându-se de-a Fraza-Oarba - Copil-Destin de iad și sfânt
Ce m-a născut să simt durerea cuvântului în necuvânt.
De-mi va-ngădui la moarte - să mor, sper că-mi va-ngădui
Voi întreba de Babilonul o joacă a fost spre-a mă-ntregi,
Iar eu unealta jucăriei - rupt în trei limbi - trăind cu gândul
Speranței că destinu-mi, totuși, nu poate fi fost doar cuvântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează