Murmurul fântânei - Dimitrie Anghel

În murmurul fântânei plânge povestea vremilor trecute...
De știi s-asculți, auzi iar glasul atâtor guri ce-s astăzi mute:
S-a potolit atâta viață, ș-a ars atâta foc de soare,
De ani și ani, de când tot curge împrăștiind mărgăritare.

De ani și ani... dar de atuncea grădina ș-a schimbat stăpânii
Cu glasuri gângave alt'dată - pe când eram copii - bătrânii
Lung sfătuiau în șoapta apei sub cernerea de umbre sure,
Ș-acuma numai apa plânge, iar noi ne-am răznețit pe-aiure.

Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși? Unde-i oare
Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare
Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre,
Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre?

Sunt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii
Și dintre toți eu singur numai, ținând azi firul Arianii
Mai rătăcesc ș-ascult cum cântă pierdut pe-aleele deșarte
În murmurul fântânei glasuri ce vin de dincolo de moarte.

Eu singur mai ascult, și-n umbra întunecată din aleie,
Plângând ca un copil ruina luminelor de curcubeie,
Aș vrea, în dorul lor ș-al vostru, acum când nu mai sunt bătrânii,
Să-nmlădii pentru voi un cântec etern ca murmurul fântânii...