E atât de liniște,
Încât aud păsările zilei de ieri
Lovind in ferestre cu sângele meu.
Chiar câinii au uitat cum se latră...
Nici cărbunele nu se mai ascunde
Prin galerii părăsite, refuzând întunericul,
Ne mai sfiindu-se de albul zăpezii.
E o pace a nisipului si a frigului,
E o renuntare la orice însușire.
Daca închid ochii, aud cum nimeni
Nu se gândește la mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează