Când praful meu va îngroșa cimentul
urcându-se blochausuri către stele
sau, mlaștină, va clipoci sub regimentul
ce lipăie, spre alt măcel, cu cizme grele,
palid efeb, cu fruntea ca hârtia,
ori domnișoară-n internat visând aezi
vor iscodi, mirați, biografia
acelui prinț de aguridă și zăpezi:
Gyr? Un poet ciudat ca toți poeții,
făcut din vise, mingi și mandarine.
În piept avea fazani și tamburine,
sub tălpi albastrul ski al tinereții.
Legat de lună cu viori și funii,
de cozile cometelor cu visul,
i-a dat bilet de voie paradisul
ca să petreacă, scurt concediu, cu nebunii.
Fumându-și cântecul, domol, ca pe-o țigară,
pelinul vieții l-a băut din damigene.
Vagabondajuri prin nadir, cotidiene,
haimanalâc într-o cafea amară.
Schimba tramvaiul pe-un landou de gală,
inelului din deget dând ocol.
Dansa tango cu viața, pe-o petală,
cu însăși moartea a jucat football.
De-i fuse dragostea o libelulă castă,
idealul l-a târât în temniți mute,
să-i vadă ploșnițele stelele din coastă
și chițoranii mâna să-i sărute.
Geambaș de gânduri și tâlhar, îmi pare,
în țeavă de pistol a pus o stea
și a trăsnit în fruntea cerului cu ea,
ca să deschidă-n infinit o rană mare: inima.
Pe urmă, raiul i-a retras permisul.
Dar înainte de-a pleca-n cuarțuri clare,
încălecat pe o ghitară zburătoare,
a mai visat o țară verde, cât un soare...
Și a intrat în paradis, cu manuscrisul
pe care moartea i l-a pus în buzunare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează