Ce să vă spun? Noi ăştia suntem prea comunişti
Ca să mai fim, de soarta ce ne pândeşte, trişti;
Fireşte soarta noastră de inşi supuşi la soarte,
Căci drumul nostru-n viaţă, el, nu cunoaşte moarte.
În spate-mi veşnicia trofeele-şi înalţă,
Nainte-mi viitorul sandalele-şi descalţă
Ce trece Rubiconul, ca să-şi încerce cale
Şi noi nădejdi şi aripi spre ţările astrale.
Se poate pân' la urmă să afle alte astre
Mai priincioase vrerii şi visurilor noastre.
Să afle! Dar iubirea s-o ducă-n orice parte,
Leac pentru jalea vieţii şi cale peste moarte.
25 iun. 2023
Ce să vă spun? - Mihai Beniuc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează