Fă-mi Doamne rost de-o axiomă
mai rezistentă la purtat,
să pot răzbi, din vomă-n vomă,
cu optimismul prescurtat…
Că-i prea pe dos ce se întâmplă
în lumea asta de consum.
Mi-au răsărit trei crini la tâmplă
dar cum pot, Doamne, să-mi asum
Nemăsurata lor lumină -
care nu pare-a scăpăta -
fără o diplomă divină
semnată chiar de mâna ta.
De-aceea te şi-ntreb, Stăpâne
a tot ce-i încă mărginit,
supă uitare, cum rămâne
cu partea mea de infinit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează